Legea Cauză>Efect – Motive sau Rezultate? Ce alegem de fapt?
07.07.2019
Rapport prin stransul mainiini
7 trucuri din NLP pentru un bun rapport
02.03.2020

Cursuri de dezvoltare personală pentru începători sau avansați!?

Cursurile noastre de dezvoltare personală NU sunt concepute pentru începători sau avansați. Referindu-ne la dezvoltarea personală, ar fi posibil să dăm o definiție pentru termenul de începători sau avansați? Dezvoltarea personală presupune existența unui început și a unui sfârșit?

Începători sau avansați? Cum ar fi dacă am aborda acest subiect dintr-o altă perspectivă, să privim meta, să ne gândim la scopul final?

Cursurile noastre sunt avansate și totuși accesibile tuturor. Încă de la început pretindem că știi, te tratăm ca atare și tu faci la fel. Doar așa îți depășești limitele și te dezvolți. Cât timp? Până la ce nivel? Răspunsul corect: TOATĂ VIAȚA. Ce-ar fi să-ți lași mintea deschisă și să-ți dai seama că știi?

Da, am putea spune că ne adresăm minții subconștiente care are nevoie de un limbaj simplu pentru a recepționa informațiile pe care le primește. Să ne amintim totuși că mintea subconștientă este simplă și nu simplistă.

Dacă ar fi să ne gândim de ce amânăm sau de ce anume ne este dificil să luăm decizii în acest domeniu, am putea să luăm în considerare că e vorba doar de emoțiile care ne blochează, convingerile care ne limitează, e bine sau nu e bine, îmi e frică sau nu îmi e frică, am curaj să o fac? Dar dacă o să-mi pară rău? Oare fac față? Dar dacă mă fac de râs? Cum o să știu că nu am aruncat banii pe fereastră? Ce o să zică ceilalți, o să le mai placă de mine? E vorba de începător sau avansat sau de încredere și stimă de sine?

Am avut nenumărate categorii de oameni în cursurile de dezvoltare personală NLP. De diferite vârste și de diferite profesii. Și când spun vârste, mă refer între opt și șaptezeci și cinci ani. Încă nu am depășit aceste vârste, însă mă aștept să se întâmple și la noi în România.

Au primit materialul de prestudiu care la început părea pentru unii că e în limba chineză, hmmm. Doar că nu era nevoie să-l înțeleagă, doar să-l asculte, ce-i drept de vreo trei ori, și să mai ia ceva notițe din când în când. Și au făcut-o.

Apoi au venit la curs, cei care au venit… Mulți au întâlnit obstacole sau au crezut că mai au nevoie de timp de pregătire și au renunțat. Și a început prima zi, cu atât de multă informație nouă, încît nimeni nu a mai avut timp să se gândească dacă poate sau nu poate să o înțeleagă, sau multe alte gânduri care ne-ar putea trece prin cap în astfel de situații.

Iar seara, tema de casă… de terminat până a doua zi. Și a doua zi o luăm de la capăt cu alte tehnici, alte asumpții nlp-istice… iar mai pe seară intrăm în partea de lingvistică, și o ținem tot așa timp de opt zile. Da, opt zile consecutive.

Am omis să vă spun că e un curs intensiv? Daaa, opt zile ieși din mediul tău cotidian, dacă ești elev tragi chiulul de la școală, ca adult îți iei concediu cu plată sau fără plată…

Să revin, în ziua a cincea a cursului mai predai și testul cu răspunsurile. Iar regula e să-l predea toată lumea deodată. Ai mai putea să nu-l predai? Mă cam îndoiesc, cred că nici nu mai iei în calcul această opțiune, nu-i așa?

Și înveți teorie, asiști la demonstrații, faci exerciții: acuitate senzorială, rapport, submodalități, ancore, strategii, limbaj specific sau mai vag, integrarea părților. Apoi trecem la tehnica Time Line Therapy™, unde descoperi linia timpului, eliberezi emoții negative din trecut, ca furie, supărare, tristețe, frică, vinovăție. Poate să îmi spună cineva că a scăpat chiar de toate? Majoritatea oamenilor au învățat să le reprime, însă cu ce rezultat?

Tot la modulul de Time Line Therapy™ continuăm să învățăm cum să eliminăm deciziile care ne limitează, apoi fobia dacă are cineva, de orice fel: de păianjeni, de lift sau avion, de întuneric, de ace… și… mai învățăm ceva: cum să scăpăm de anxietate, că tot e la modă. Până aici sună interesant?

Ce este incredibi în acest moment al cursului? Ești deja pregătit să faci tot ceea ce ai învățat și cu cei din jurul tău.

Urmează apoi partea de Hipnoză, care vine ca o relaxare și care, în același timp sigilează toate cunoștințele acumulate în această perioadă. O poți folosi și în viitor oricând dorești să înveți, să memorezi, să redai ceea ce înveți.

Iar la final închidem puzzle-ul prin tehnicile de Coaching cu NLP. Da, Coachingul cu NLP face lucrurile altfel.

Și ai terminat cursul cu diplome și felicitări. Daaa, ai terminat cursul. Acum începe activitatea pe cont propriu. Ei, nu chiar pe cont propriu, te mai ținem de mână o perioadă, să ne asigurăm că ACȚIONEZI și aplici cu responsabilitate ceea ce știi. Ei, ce părere ai? E vorba despre începători sau avansați?

Iar pentru cei care ați absolvit cursul mai recent sau cu ceva timp în urmă, vă rog să interveniți și să adăugați impresii.

Pe curând,

~Gina

Leave a Reply

Share This