Orice om de succes, are în spatele lui un ghid. Lasă-ma să fiu ghidul tău.
Aș începe prin a îți spune că tot ceea ce regăsești în acest site,si ceea ce se intampla in toate seminariile, workshopurile, cursurile de la NLP Discovery, este despre tine, nu despre mine. Este mai degrabă despre cum și cu ce pot eu să contribui la evoluția ta.
Poate e mai important pentru tine, cel ce citeșți acum, să afli ce a făcut NLP, această artă în știință, cum îmi place mie să spun, pentru mine, cum m-a transformat, cine am devenit. Ce m-a făcut să merg mai departe, și cât de minunat este să-ti asumi, să dai mai departe.
Pentru că asta facem, dăm mai departe, conștient sau inconștient, ca părinți, mentori, profesori, antreprenori…Ei și acum vine responsabilitatea. Să-ți asumi să dai mai departe din ceea ce faci, nu doar din ceea ce știi. Pentru ca atunci când doar știi”, nu mai poți adăuga nimic.
Pot să vă mai spun, că sunt aici pentru că îmi place să învăț, să mă implic, să-mi forțez limitele, pe ale mele și pe ale celorlalți.
Cu un istoric de jucătoare de șah de performanță, pregătire de inginer, iar din 1995 un salt uriaș în antreprenoriat, viața mea era orientată pe planificări, calcule, cifre și logică. Așadar cu o educație în care trebuie să pui totul la îndoială, am început această călătorie în 2008, doar ca să verific și să-mi confirm ce nu este în regulă, cu acest NLP.
Rezultatul a fost că, parcă m-aș fi născut pentru prima oară. M-am trezit la viață. Și o mare parte dintre cei care au trăit această experiență spun la fel, că “Există viață înainte și după NLP.” Masterul, Trainerul, știind că există, m-au atras ca un magnet. Iar nivelul de Master Trainer, după cinci ani de muncă, a venit să-mi arate că sunt abia la început. Să numim această călătorie, viață?
De Huna m-am îndrăgostit imediat. S-a potrivit ca o mănușă. Tad James, cel de la care am învățat și m-a inițiat, s-a asigurat că sunt pregătită să asimilez și să filtrez această străveche învățătură, mult timp ținută secretă.
Pot să te asigur că sunt aici, doar ca să te ghidez să faci pași majori în dezvoltarea ta, să te definești ca persoană, să evoluezi în siguranță. Sunt aici ca să-ți transmit cu fermitate, feedback-ul pe care am competența să-l ofer, și asta pentru că, am ales să-mi măsor rezultatele prin rezultatele oamenilor pe care îi întâlnesc.