Adu Programarea Neuro Lingvistică (NLP) la nivel de pasiune în viața ta devenind NLP Practitioner certificat. Cursul NLP Practitioner te va ghida pornind de la cunoașterea principiilor de bază ale NLP-ului, la înțelegerea pe deplin a principiilor și practicilor utilizate de profesioniști din întreaga lume.
Sunt câteva motive pentru care oamenii se înscriu la un curs de Practician. Apare un moment în viața fiecăruia dintre noi în care începem să căutăm, să cercetăm, să descoperim. Fie pentru că ne dorim ceva nou, fie pentru că vrem să încheiem un capitol vechi. E interesant că într-un final nu contează motivul, ci scopul final către care vrem să ne îndreptăm, nu-i așa?
Și până la urmă este important ca fiecare dintre noi să lucreze la propria lui cale pentru atingerea propriului obiectiv, indiferent de geografie, pregătire, vârstă sau cultură.
Astăzi s-a terminat cursul de Trainer de NLP care se ține anual în Las Vegas.
Acești oameni au început ca și noi cu primul pas – Practicianul, urmând apoi Master Practicianul și, în mod firesc au luat decizia să continue dezvoltarea și să devină din ce în ce mai buni în ceea ce au ales să facă.
A fost o experiență de neuitat, ca în fiecare an. Sunt în al cincilea an al programului de Master Trainer și am asistat și îndrumat ani la rând oameni care au trecut prin aceste etape, urcând treaptă cu treaptă, singurul scop fiind acela de a fi din ce în ce mai buni. Și au reușit!
În acest mediu creat special, au reușit! De la o oră la alta, de la o prezentare sau de la o demonstrație la următoarea. S-au mai împiedicat, cum am făcut-o și eu la rândul meu, au mai obosit, însă au continuat până la capăt. Și ce transformare!!!
Vârsta? De data aceasta între 20 și peste 80 (nu mi s-a părut potrivit să o întreb). S-au implicat 100% și au reușit 100%. Încă din cursurile precedente, gândirea era deja formată doar pentru rezultate.
Și acum iată doar 11 motive pentru care merită să începi să te dezvolți în această direcție. Fie că o faci doar pentru dezvoltare personală, pentru a te implica în activitatea de coaching sau de training sau pentru a-ți îmbunătăți sănătatea…
Ești pregătit să aduci NLP în viața ta?
Dacă da, fă următorul pas apăsând pe butonul „Vreau mai multe detalii”. Cursul NLP Practitioner din cadrul NLP Discovery vine cu o garanție completă.